Comisia Europeana va amenda Google pentru sistemul de operare Android cu o suma-record(iul. 31, 2018)

Comisia Europeana va amenda Google pentru sistemul de operare Android, gigantul american fiind acuzat anterior de abuz de pozitie dominanta, prin faptul ca obliga producatorii de smartphone-uri sa instaleze serviciile si aplicatiile sale.

Reuters scria zilele trecuta ca o reuniune a sefilor europeni ai agentiilor de concurenta a fost amânata pentru a nu lasa loc de discutii odata cu vizita presedintelui american Donald Trump la NATO.

Google a fost deja amendata anul trecut cu 2,4 miliarde de euro pentru abuz de pozitie dominanta in privinta serviciului sau Google Shopping.

Investigatia de anul trecut s-a concentrat pe faptul ca Google isi favorizeaza propriile sale servicii online in cadrul motorului sau de cautare, care este cel mai popular din lume.

Investigatia pentru care Google va fi sanctionata vizeaza Android, prezent pe marea majoritate a smartphone-urilor si tabletelor vândute in intreaga lume.

Problema este complicata: Google produce Android si il face disponibil gratuit tuturor producatorilor de electronice. Practic, oricine poate produce gadgeturi cu sistemul Android.

Numai ca, desi sistemul de operare in sine este gratuit, acesta nu are nicio valoare daca utilizatorul final nu are acces la Google Play, magazinul cu aplicatii detinut de Google.

Este foarte probabil ca oamenii sa nu cumpere un smartphone care nu are acces la aplicatii deoarece acest lucru ar insemna ca nu este, in fapt, foarte inteligent si nu poti face prea multe cu el.

Asa ca producatorii de electronice au nevoie sa instaleze Google Play. Numai ca Google, pentru a le da acces la magazinul de aplicatii, le impune mai multe conditii, intre care cea mai importanta este aceea de a instala pe dispozitiv aplicatiile Google precum Gmail, YouTube, Google Maps, Chrome, Google Plus, Google Docs, Hangouts etc.

Google nu face profit direct din vânzarea smartphone-urilor sau tabletelor, dar producatorii acestora, precum Samsung, Huawei sau Xiaomi, fac bani.

Google face totusi sume consistente din faptul ca instalarea acestor aplicatii pe Android face foarte probabila utilizarea serviciilor in cauza de catre oameni, iar mai departe Google poate afisa reclame oamenilor.

Aptoide, un magazin de aplicatii care concureaza direct Google Play, a depus deja o plangere impotriva Google la Comisia Europeana, in vreme ce Nokia s-a plâns anii trecuti ca aplicatia sa de harti este discriminata. Este vorba de HERE Technologies, care acum este controlata de catre producatorii germani de masini BMW, Audi si Daimler.

Pe lânga telefoane si tablete, Android este prezent atât pe televizoare si ceasuri inteligente, dar si pe masinile cu sisteme avansate. Concomitent, Google a lansat recent o versiune Android Things, care vizeaza gadgeturile conectate la internet.

Marimea amenzii nu se stie, dar conform legislatiei europene, aceasta poate ajunge la 10% din cifra de afaceri.

Alphabet, holdingul care detine Google, a realizat in 2017 venituri totale de 110,8 miliarde de dolari, astfel ca 10% din cifra de afaceri inseamna cam 11 miliarde de dolari, ceea ce este urias.

Amenda data anul trecut aconta 2,6% din veniturile de 90 de miliarde de dolari ale Alphabet din 2016.

Dar sursele de la Bruxelles sustin ca amenda pentru Android ar urma sa fie mult mai mare. Un procent de 3% din cifra de afaceri ar insemna 3,3 miliarde de dolari, iar un procent de 5% din cifra de afaceri ar insemna 5,54 miliarde de dolari.

Cel mai probabil, Comisia Europeana va forta Google sa faca si o serie de schimbari semnificative in privinta Android. Executivul european ar putea cere Google sa nu mai forteze producatorii de electronice sa instaleze serviciile sale, dar acestia ar putea sa le instaleze in continuare din proprie initiativa, mai ales ca acestea sunt printre cele mai populare din lume.

In Rusia, Google a fost de acord ca utilizatorii sa poata schimba motorul de cautare implicit, iar Google a pierdut cota de piata in fata rivalului local Yandex, care a crescut de la 37% la 48%. Google a platit o amenda in Rusia si a fost de acord cu o serie de conditii.

Potrivit Bloomberg, cea mai vulnerabila aplicatie este Gmail, care ar putea fi inlocuita cu Outlook de la Microsoft. De asemenea, si Google Maps ar avea de furca cu Here Technologies.

YouTube are peste 1,8 miliarde de utilizatori, Gmail a depasit un miliard in anul 2016, la fel si Chrome. Google Maps a depasit acest prag inca din 2014, in vreme ce Android trecuse de 2 miliarde de dispozitive active inca din 2017.

De asemenea, zilnic sunt efectuate 3,5 miliarde de cautari pe Google Search, echivalentul a trei sferturi din total, conform Smart Insight.

Comisia Europeana a amendat deja Google anul trecut si, pe lânga investigatia legata de Android, mai are o investigatie legata de serviciul de publicitate AdSense.

Mai multi oficiali americani au criticat anterior Comisia Europeana din cauza amenzilor date gigantilor americani.

Pe lânga Google, Comisia Europeana a amendat Apple cu 13 miliarde de euro pe motiv ca a beneficiat de ajutor de stat ilegal in Irlanda.

De asemenea, a amendat cu 250 de milioane de euro Amazonpentru ajutoare fisclae primite in Luxemburg si cu alte 50 de milioane de euro Starbucks, in Olanda.

La inceputul acestui an,Qualcom a fost amendat de Comisia Europeana cu un miliard de euro pentru abuz de pozitie dominanta in privinta iPhone, iar in anii trecuti au fost amendati si gigantii Microsoft si Intel.