Rambursarea taxelor platite pentru inregistrarea unei marci(aug. 22, 2024)
Înregistrarea unei mărci reprezintă cea mai bună dovadă că ideea ta de afacere este matură și că dorești protejarea ei. Noi te putem ajuta – da capo al fine – în demersul tău de a îți înregistra marca la Oficiul de Stat pentru Inventii și Mărci.
Dar, experiența de peste 15 ani în astfel de proceduri ne face să susținem că principala reținere a micului întreprinzător român în a își înregistra o marcă o reprezintă taxele pe care trebuie să le plătească în prealabil la deschiderea procedurii. În acest context, lansarea acum ceva vreme a unui micro-proiect de finanțare a taxelor pentru înregistrarea unei mărci sau a unei invenții la nivel național sau la nivelul pieței comune se dovedște un demers salutar. În rândurile de mai jos încercăm să vă detaliem câteva dintre aspectele esențiale ale acestei finanțări.
Fondul pentru IMM-uri denumit „Ideas Powered for Business” este o schemă de subvenții creată pentru a ajuta întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) din UE cu privire la drepturile lor de proprietate intelectuală (PI). Fondul pentru IMM-uri este o inițiativă a Comisiei Europene pusă în aplicare de Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO). Fondurile sunt limitate și se acordă pe principiul „primul venit, primul servit”.
De această finanțare beneficiază oricare companie mică sau mijlocie care are sediul în Uniunea Europeană. Cererea poate fi depusă de proprietarul afacerii sau de unul dintre asociați, administratorul firmei, un angajat sau un reprezentant autorizat al unui IMM din UE care acționează în numele acestuia. Avocatul, consilierul în proprietate intelectuală sau contabilul o pot face în aceași măsură. Subvențiile sunt întotdeauna transferate direct la IMM-uri.
Valoarea finanțării nerambursabile este de 75% din cuantumul taxelor necesar a fi plătite pentru înregistrarea mărcilor, dar suma totală subvenționată este de 1000 de euro. Solicitarea se poate face pentru toți cei doresc înregistrarea unei mărci sau a unui design național (la OSIM) sau la nivel european (la EUIPO).
Astfel, spre exemplu pentru o marcă europeană care protejează 2 clase, veți achita taxe în valoare de 900 euro, iar valoarea finanțării restituite este de 675 Euro.
Pentru a începe procedura de obținere a finanțării, sunt necesare următoarele documente:
Extrasul de cont (mostră) care să conțină următoarele date: numele întreprinderii ca titular de cont, codul IBAN complet cu codul de țară și codul BIC/SWIFT.
Certificatul de TVA și certificatul național de înregistrare al societății;
O declarație pe propria răspundere, completată și semnată de administratorul societății.
Obținerea finanțării durează circa 15 – 20 de zile, iar procedura cuprinde în principal următoarele etape:
- depunerea cererii de finanțare la EUIPO;
- recepționarea voucherului de finanțare;
- depunerea cererii de marcă și plata taxelor aferente;
- rambursarea taxelor care vor fi restituite direct în contul IMM-ului.
În situația în care doriți a beneficia de această finanțare în vederea înregistrării unei mărci sau design industrial, specialiștii noștri vă stau la dispoziție. Nu ezitați să ne contactați.