Universitatea si vasalitatea contemporana(mart. 4, 2012)

De curand s-au incheiat alegerile la universitatile din Timisoara. Zile la rand am primit mailuri de la candidati, pur si simplu pentru ca eram in lista lor cu adrese de mail, iar spamurile de la ziarele locale cu articole denigratoare la adresa unuia sau altuia curgeau lant in inboxul meu.

S-a scris mult despre asta, pana si cei mai bonomi universitari locali pareau prinsi in vortexul zvonistilor si raspandacilor ce increteau fruntile “luminatilor” sau mai putin, atoatestiutori dascali.

Despre Universitati si tipul de organizatie care se creeaza in jurul ei vorbeste si Alvin Toffler in PowerShift si nu imi permit decat sa il citez:

„Cel mai concludent exemplu al organizatiei de tip feudal supravietuitoare in zilele noastre se gaseste in universitate, unde fiecare departament este o baronie, profesorii au ranguri si domnesc asupra asistentilor licentiati, care alcatuiesc corpul de servi. Acest bastion feudal e incorporate in (si adesea in razboi cu) structura administrativa birocratica a universitatii.

In “biro- baronii”, baronii se razboiesc intre ei, adesea formand aliante pentru a slabii controlul central. Asemenea elemente feudale inca se mai gasesc si in afaceri, impreuna cu ceea ce s-ar putea numi “vestigiile de vasalitate”.

Psihologia “vasalitatii” e extrem de complexa, implicand totul de la prozelitism la schimburile de favoruri financiare, sexuale sau de alta natura. In esenta, insa, sistemul e feudal si subiectiv, in locul celui birocratic si impersonal.

Relatiile de putere sunt la fel de complicate. La un anumit nivel, “vasalul” sau juniorul, depinde de “boier” sau senior, care figureaza mai sus pe tabelul organizatiei. Totusi, cainele din varf poate fi complet dependent de subalternul sau, a carui principala functie neoficiala e uneori aceea de a ascunde altora slabiciunile sefului. Acest lucru poate fi banal, ca a-l reprezenta atunci cand e prea beat ca sa-si faca treaba. Poate fi si neobisnuit, ca a citi si a face prezentarile in locul lui, fiindca, fara stirea companiei seful sufera de dislexie.”

Pagina 199 pentru conformitate.