Statul limiteaza despagubirile pentru case nationalizate la 15% din valoarea imobilelor(apr. 14, 2012)

Despagubirile pentru imobilele nationalizate vor fi platite de stat fostilor proprietari in limita a doar 15% din valoarea reala a bunului, pe o perioada esalonata intre 10-12 ani, termenul de depunere a dosarului fiind unul de decadere si stabilit la maximum 90 zile, transmite agentia de presa Mediafax.

Potrivit Mediafax, modificarile sunt avansate de Guvern intr-un proiect de lege, care urmeaza sa fie lansat in dezbatere publica si, ulterior, transmis Parlamentului.

Proiectul mai prevede ca vor fi eliminate masurile reparatorii prin acordarea in natura a proprietatii sau compensarea cu alte bunuri, fiind acceptata doar plata despagubirilor in conditiile acestui proiect de lege.

Pentru depunerea dosarului de despagubire, va fi stabilit un termen de decadere de 60 zile, care va putea fi prelungit doar o singura data, cu maximum 30 zile, informeaza agentia de presa.

Modificarile avansate de Guvern vin dupa ce Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a cerut Romaniei ca in termen de 18 luni sa adopte o noua lege pentru despagubirile legate de imobilele nationalizate in comunism, termen care expira in luna iulie a acestui an.