Beneficiarii de fonduri europene vor incasa peste 1,4 miliarde de lei pana pe 7 iunie(mai 12, 2013)

Beneficiarii de finantari UE vor continua sa-si incaseze banii pe facturile depuse, ca urmare a aprobarii de catre Guvernul Romaniei a unui nou imprumut de la Trezoreria Statului, anunta Ministerul Fondurilor Europene pe site-ul propriu.

„Guvernul Romaniei a aprobat (in sedinta din 8 mai, n.red.) un nou imprumut in valoare de peste 1,4 miliarde de lei, care va permite efectuarea de plati catre beneficiari, demonstrand inca o data angajamentul nostru de a ajunge la zi cu plata facturilor. Noul imprumut faciliteaza in acelasi timp accelerarea absorbtiei deoarece sumele eligibile platite beneficiarilor urmeaza sa fie rambursate de Comisia Europeana dupa transmiterea, in cel mai scurt timp, a documentelor necesare”, a declarat Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Conform documentului de presa, imprumutul aprobat de Guvern va fi utilizat pentru achitarea facturilor restante, dar si pentru efectuarea de plati in termenele prevazute in contractele de finantare. Suma alocata va fi folosita pentru efectuare de plati catre beneficiarii fondurilor contractate prin intermediul a cinci programe: Programul Operational Sectorial Mediu, Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice, Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Programul Operational Regional, respectiv Programul Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative.

Cele mai mari sume au fost alocate Autoritatilor de Management pentru plata beneficiarilor de finantari contractate prin intermediul Programul Operational Sectorial Mediu – peste 420 milioane de lei, Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – peste 405 milioane de lei, respectiv Programul Operational Regional – circa 350 milioane de lei, informeaza Ministerul in comunicat.

Sumele mentionate urmeaza sa fie achitate beneficiarilor de fonduri pana la data de 7 iunie 2013. Potrivit sursei citate, actul normativ aprobat in sedinta de Guvern impune termene mai reduse pentru efectuarea platilor catre beneficiari, dar si pentru transmiterea documentelor necesare pentru rambursarea fondurilor de catre Comisia Europeana.

„Anul 2013 reprezinta un an crucial pentru Romania, iar una dintre prioritatile strategice ale Guvernului Romaniei este utilizarea a 6,5 miliarde de euro din fondurile europene alocate Romaniei in actuala perioada de programare pentru a evita riscul de dezangajare automata a acestor fonduri”, mai precizeaza institutia.