Cine detine drepturile asupra lucrarilor create de Inteligenta Artificiala?(iun. 5, 2025)

Articolul „To Whom Does the World Belong?” publicat în Boston Review explorează complexitatea drepturilor de autor în contextul conținutului generat de inteligența artificială (IA), pornind de la un caz juridic inedit din anii 1990.

În anii 1950, William S. Sadler, un medic din Chicago, a susținut că a primit revelații de la entități extraterestre prin intermediul unui pacient aflat în stare de somn. Aceste comunicări au fost compilate în „The Urantia Book”, un volum de 2.000 de pagini care abordează subiecte variate, de la cosmologie la viața lui Isus.

În anii 1990, Kristen Maaherra a distribuit gratuit versiuni digitale ale cărții, ceea ce a dus la un proces intentat de Urantia Foundation pentru încălcarea drepturilor de autor. Maaherra a argumentat că, fiind vorba de revelații divine, nu se aplică conceptul de drept de autor uman. Curtea a respins acest argument, stabilind că intervenția umană în formularea întrebărilor și organizarea conținutului conferă suficientă creativitate pentru protecția prin drepturi de autor.

Acest precedent este relevant în discuțiile actuale despre conținutul generat de IA. Legile au fost gândite într-o vreme în care „creația” însemna un act exclusiv uman. Astăzi, însă, vedem algoritmi care scriu poezie, generează opere vizuale complexe și chiar construiesc povești coerente. Este acest tip de producție o formă de creație? Dacă da, cine este creatorul: omul sau mașina?

Deși IA produce texte, imagini sau muzică, procesul este inițiat și ghidat de oameni prin „prompturi”. Astfel, se pune întrebarea: cine deține drepturile asupra acestor creații? Articolul sugerează că, la fel ca în cazul „The Urantia Book”, intervenția umană în generarea conținutului IA ar putea justifica protecția prin drepturi de autor. Totuși, acest domeniu rămâne în mare parte nereglementat, iar deciziile viitoare vor influența semnificativ distribuția puterii și a resurselor în societate.

La prima vedere, pare că omul păstrează controlul. Dar pe măsură ce modelele devin autonome, controlul pare să se estompeze. Se naște o zonă gri în care contribuția umană este reală, dar adesea minimă. Această incertitudine afectează însăși esența proprietății intelectuale. Putem vorbi de originalitate când textul este rezultat al unui proces automat? Mai mult, cum evaluăm valoarea estetică sau creativă a unui algoritm?

În concluzie, pe măsură ce IA devine tot mai prezentă în procesul creativ, este esențial să reexaminăm conceptele tradiționale de drept de autor și proprietate intelectuală pentru a reflecta noile realități tehnologice.

În educație, în media, în publicitate – IA schimbă regulile jocului. Apar noi forme de expresie, dar și noi riscuri de plagiat și dezinformare. O creație realizată cu IA poate conține, involuntar, fragmente din lucrările altora. Astfel, problema dreptului de autor se intersectează cu problema responsabilității. Cine răspunde când un text generat de IA încalcă legea? Juriștii se confruntă cu provocări fără precedent. Viitorul drepturilor de autor depinde de adaptarea legilor la aceste provocări. Avem nevoie de un cadru juridic care să recunoască realitatea tehnologică, dar să păstreze principiile etice. Cine deține lumea digitală nu mai e o întrebare retorică. Este o chestiune urgentă, ce privește viitorul culturii, justiției și democrației.