Investitiile Ford, Arcelik si Philip Morris vor atrage si alte fabrici in Romania (21 May, 2017)

Asamblarea unui nou model Ford la Craiova, fabrica de masini de spalat de la Ulmi a turcilor de la Arcelik si transformarea fabricii de tigarete Philip Morris din Otopeni vor determina si alte grupuri internationale sa investeasca in Romania, se arata intr-un studiu al companiei de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield Echinox.

Ford a anuntat ca va investi aproape 200 mil. euro in productia noului EcoSport la Craiova, dupa ce a renuntat la asamblarea modelului B-Max; la randul lor producatorii de electrocasnice Arctic, parte a grupului Arcelik, investesc circa 100 mil euro in localitatea damboviteana Ulmi intr-o fabrica de masini de spalat; Philip Morris International a anuntat ca va investi circa 490 mil. euro in transformarea fabricii de tigarete din Otopeni intr-o facilitate de productie pentru HEETS, unitati folosite pentru dispozitivele electronice IQOS.

Un argument suplimentar in atragerea de investitori noi in zona de productie este faptul ca Romania este una dintre cele mai industrializate economii din Europa, sector care reprezinta aproape un sfert din PIB.
Comparativ cu tarile din regiune, piata locala a spatiilor industrial/logistice este inca subdezvoltata. Depozitele din Bucuresti au o suprafata totala de 1,2 mil. mp, comparativ cu 3,1 mil. mp in Varsovia, 2,5 mil. mp in Praga si 2 mil. mp in Budapesta, se arata in studiul citat.

„Piata logistica si industriala este intr-o etapa de dezvoltare efervescenta, atat din perspectiva cererii, cat si a ofertei. Anul 2017 a continuat tendinta din 2016, remarcandu-se printr-un nou record atat al livrarilor, cat si al tranzactiilor, cu un volum de peste 300.000 de metri patrati inchiriati in primul semestru. Suntem increzatori ca si in urmatorii 2 – 3 ani se va mentine aceasta tendinta”, a declarat Rodica Tarcavu, partener si sefa a departamentului industrial din cadrul Cushman & Wakefield Echinox.

Piata locala este extrem de polarizata, cu trei dezvoltatori de spatii logistice si industriale detinand 40% din suprafata totala de hale din tara, ajunsa la 2,65 mil. mp.