Opt din 15 cele mai mari exploatatii agricole apartin unor companii straine (14 Apr, 2017)

Paine Schwartz Partners, un fond de investiţii american, controlează indirect a patra cea mai mare suprafaţă de teren arabil din România pentru care s-au solicitat subvenţii în campania agricolă 2017. Dintre investitorii străini, americanii vor încasa cele mai mari subvenţii pe suprafaţă. Opt din 15 cele mai mari exploataţii din România aparţin unor investitori străini.

De abia intrat, anul trecut, în clasamentul celor mai mari zece exploatatori de terenuri arabile, fondul de investiţii american Paine Schwartz Partners a ajuns investitorul străin cu cea mai mare suprafaţă de teren arabil, potrivit unui clasament realizat de Agenţia de Plăţi pentru Agricultură (APIA) în funcţie de mărimea suprafetei solicitată la plată în Campania 2017.

Fondul administrează, prin interemeiul companiei britanice Spearhead International pe care a preluat-o în 2015, societatea Agrinatura SRL în al cărui acţionariat figurează, din datele termene.ro, şi Farmwealth Limited tot din Marea Britanie. Din grupul de firme mai fac parte Agromec Drăgăneşti sau Silosud SA.

Potrivit informaţiilor transmise de către Agrinatura, compania exploatează şi a cerut subvenţii pentru o suprafaţă de aproximativ 9.195 de hectare, din care 726 sunt deţinute în proprietate, iar restul în arendă. Compania, care lucrează cu 95 de angajaţi, a cultivat anul acesta floarea soarelui, porumb, grâu şi rapiţă şi mizează pe afaceri de aproximativ 10 milioane de euro anul acesta. Principalii clienţi ai producătorului sunt Cargill, Bunge, Agricover, Titan sau Vel Pitar.